Beschreibung
🩷 Este 1 IUNIE, ziua copilului. 🩷 Paula, un copil de 19 ani are programată o operație pe 8 IUNIE și trebuie să strângem niște bănuți pentru a o ajuta. Medicii sunt nevoiți să îi amputeze piciorul, deoarece tratamentul aplicat nu mai poate ține tumorile sub control, iar riscul apariției metastazelor este foarte mare. Practic, după operația programată pentru 8 iunie, în corpul Paulei nu ar mai trebui să existe nicio celulă canceroasă. Apoi, dacă totul va decurge bine, va urma un tratament cu imunoterapie, astfel încât boala să nu revină.
Pentru o tânără de doar 19 ani, acceptarea amputării unui picior este una dintre cele mai grele decizii pe care le poate lua. Cu toate acestea, Paula este împăcată cu acest gând, pentru că înțelege că este o etapă necesară pe drumul spre vindecare.
Intervenția chirurgicală costă 49.168 de euro, sumă care include și trei săptămâni de recuperare medicală. Pe lângă această cheltuială, mama Paulei trebuie să achite aproximativ 90.000 de euro pentru o proteză bionică. Spun aproximativ fiindcă estimatul ăsta nu e bătut în cuie, poate crește după realizarea mulajului. Aceasta îi va permite Paulei să meargă din nou, să își recapete independența și să ducă o viață cât mai apropiată de normal. Proteza este esențială pentru recuperarea ei fizică și emoțională, oferindu-i șansa de a-și continua studiile, de a munci și de a-și construi viitorul pe care îl visează.
Paula este un copil extraordinar. Deși trece prin cel mai greu moment al vieții sale, continuă să privească înainte cu speranță și curaj. Își dorește să devină psiholog, să depășească acest coșmar și să ajungă acasă. Visează să înceapă facultatea și, într-o zi, să fie sprijin pentru alți oameni care trec prin suferințe asemănătoare.
140.000 de euro costă viitorul Paulei. Noi vom rămâne aici până la final. Am reușit să strângem primii 10.000 de euro. Continuăm până reușim!
Paula suferă de cancer sinovial. Ea poate fi copilul tău, sora ta, prietena ta. Poți fi chiar tu, cel sau cea care citește acum aceste rânduri. Copilul ăsta iubește viața în toate formele și culorile ei. Iubește soarele, florile și oamenii. Iubește copiii, pe care îi cucerește cu zâmbetul ei luminos și sincer. Prețuiește fiecare dar primit de la Dumnezeu și a învățat să găsească frumusețe chiar și acolo unde pare să existe doar durere. Din încercări a învățat să scoată putere, din neputință speranță, iar din furtunile vieții să creeze propriile curcubee. Nu și-a imaginat niciodată că va ajunge în punctul în care cel mai mare vis al ei va fi să primească, chiar în prag de Ziua Copilului, un picior. Și o șansă la o nouă viață.
Beneficiar: Minea Paula Teodora
Cont lei: RO57 RNCB 0684 1797 9136 0001
Cont euro: RO73 RNCB 0684 1797 9136 0004
REVOLUT: @paulateodora_m
0758967152
Adevăruri Istorice Ascunse
#fyp #fypシ゚ #fypシ #reelsviral #fypageシ #fypviralシ #fypシ゚viralシfypシ゚viralシalシ #fypシ゚viralシ #fypシ゚viralシfypシ゚ #reelsviralシ #romania #share #love